Calitatea in Arhitectura

arh.Cristian CUTEANU


0727011722
0766363497
arh.cuteanu@gmail.com

"Casa fara Nord"

10/09/2008 14:04

Relatia dintre beneficiar si arhitect, galceava negocierii, teorii, tipare...Un subiect greu de atins, o tema psihologica nascuta din clipa in care intra in studioul de arhitect viitorul - potentialul beneficiar.

Am sa incerc in parcursul acestui subiect sa amintesc cateva aspecte delicate, important pentru colegii mei arhitecti si de asemenea pentru cei ce doresc sa apeleze la un arhitect si doresc sa-si modeleze initiativele si poate cu alta ocazie o sa stabilesc cateva tipare de personalitate.

...schimburi de priviri, asteptari mari sau nu, impresii, opinii si catalogari pot aparea din primele momente.
Beneficiarul doreste sa isi construiasca o locuinta, o cladire de birouri, un hotel ori alta functiune care sa fie de obicei cat mai ieftina, sa poata intra in posesia acesteia si sa scoata profit cat mai repede, proiectarea sa fie mai "ieftina" ca sa mai "economiseasca" si aici ceva.

Ca Arhitect, Incerc sa aflu cat mai multe informatii sa stabilesc o tema de proiectare de comun acord cu beneficiarul si de multe ori putem ajunge la discutii de 2-3 chiar 6 ore la prima intalnire, dar de asemenea putem intalni oameni care sunt reticenti si se exprima greu, sau care nu divulga toate aspectele pe care un Arhitect ar putea sa le coordoneze sau duca la bun sfarsit.

Asadar, dintr-un prim paragraf rezulta un element care trebuie stabilit sau castigat - increderea, de catre ambele parti. In paralel cu acesta apare problema comunicarii, care in mod implicit exista datorita experientei si meseriei fiecaruia. Aici beneficiarul trebuie sa stie ca Arhitectul care se implica in abordarea sanatoasa a unei proiectari va fi cel mai bun finantist posibil in vederea protejarii investitiei si menajarii banilor clientului.

Odata cu gasirea unui tip de comunicare apare problema respectului, datorita unei posibile diferente de varsta sau pastrarea unei anumite distante, de politete sau de reticenta ori frica datorata nesigurantei sau unei vechi incertitudini sau esecuri, beneficiarul poate avea retineri ori sa isi epateze un aer inferior sau superior. Nu uitati oameni buni, ca oamenii sunt pe aceeasi linie si nici unul nu e mai presus de altul. Iar aici strict in discutia noastra, beneficiarul are bani, arhitectul are capacitatea si lucreaza in slujba investitorului, deci de la inceput pana la sfarsit trebuie sa existe egalitate si intelegere.

Stabilirea temei efective se face pe indelete si aici, Arhitectul are nevoie de cele mai "delicate" informatii posibile intru a intelege stilul de viata al viitorului proprietar de imobil, ori a cerintelor politico-economice ce au generat titlul temei de proiectare, fie ca e vorba de birouri sau biserica, scoala sau bloc de locuit, tipologia locuirii, fluxul persoanelor, necesitatiile obiectului, obiceiurile individuale sau colective, toate trebuiesc cunoscute si amanuntite.

Un simplu exemplu in paranteza, la un moment dat am avut o doamna mai delicata la vorba si ca personaj avea obsesia curateniei, iar tema casei-vilei dansei era atat de stufoasa incat aproape ca spatiile nu mai aveau posibilitatea rezolvarii functionale, detaliile erau de genul "camera de x mp sa faca legatura cu baia y mp unde sa am..., cu un dressing z mp de unde sa pot scutura rufele "... etc, casuta prevazuta de ea fiind la 220 mp si pana la urma a rezultat 500 mp, suprafata dansei era utila si fara zonele de circulatie, iar apoi S rezultata era in urma ideii ca parca toate suprafetele erau cam mici (Living-ul cu locul de luat masa era ...70 mp)... nu doar ca intreg proiectul de inginerie a fost integral refacut autorizatia de asemenea, dar nici diferentele nu au mai fost renumerate...si acum... casa ii pare imensa. Degeaba am atentionat asupra dimensiunilor si consturilor suplimentare, am vorbit cu mine insumi...
Deci si arhitectul trebuie sa aiba in vedere protejarea muncii lui, iar beneficiarul sa fie sincer si corect.

Sa trecem la urmatoarea chestiune, si cea mai delicata - pretul. "Cine-i cel mai ieftin pe piata ? Nu stiti un arhitect ieftin? Acolo merg si eu !" Da... ce-i ieftin e si prost...stim cu totii, doar cei ce inca nu au fost "tepuiti" o economie de cateva sute de euro ii va incanta la inceput.

Bun...saracul Arhitect care s-a straduit sa faca o reducere cinstita si rezonabila si care si-a pierdut potentialul client care in cel mai bun caz si cu seninatate o sa zica " am gasit un arhitect care cu 300 euro mi-a dat si arhitectura si ingineria si i-am mai recomandat pe cineva sa mearga la el si tot aceeasi casa i-a dat" ...a ups! poftimn ? ma scuzati vorbesc de Arhitecti nu de "prostitutie intelectuala". Imi pare rau pentru cei care primesc acelasi proiect si care nu are cote, sectiuni, detalii, specificatii, dimensionari, extrase, economicitate, siguranta, personalitate, coerenta, functionalitate, estetic, poetic, ... si lista poate continua la nesfarsit. Acesti nonbeneficiari isi vor da seama pe parcursul lucrarilor de executie, cati bani vor da in plus pe materiale, manopera si apoi intretinere si reparatii, dar aici nu dau detalii decat unul. Cu acei bani v-ati face 2-3 proiecte absolute, de revista, iar pretul imobilului ar fi fost unul cu greutate arhitectonica.

Am primit si eu telefoane: " cat costa o casa la dvs. ?" ... " cat costa 9x9 pe parter si etaj ? "... "dar o casa fara Nord, mie nu-mi trebuie aia, cat e ?" asta nu o pot uita, era un domn ce facea taxi, nu e vina lui, dar cand am ajuns la birou m-am prapadit de ras cu colegii mei.

Exista un tarifator al OAR-ului deja de vreo 2 ani, batran si neactualizat care ofera o lista preturi orientative pentru arhitecti; unii il mai practica, altii il dubleaza. Acolo zice clar pentru o casa de peste 200 mp investitia e de 450 euro/mp (fara TVA) valoare de investitie.

De altfel nu inteleg de ce oamenii vor sa-si faca case de peste 3-400 mp pt o familie si asta si pe un teren de aprox 5-600 mp. In fine, se poate rezolva orice, dar aceasta gandire a romanilor de a detine, a avea, a fi proprietar pe o casa, una cat mai mare, palat..., domenii, este totusi putin peste judecata. Ganditi-va ca in Germania de exemplu aprox 70% din populatie sta in chirii. Nu exclud bine-nteles veniturile si cheltuielile de acolo. Nu discutam de oamenii bogati.

Si ca sa revin, daca avem o casa de 200 mp construiti, valoarea de investitie este pe la 80-95000 euro cu TVA. De aici onorariul proiectarii ajunge la 6500 euro (aprox 7%), incluzand studiu geo, ridicare topo, arhitectura, inginerie, si instalatiile sanitare, termice, electrice si canalizare. Se mai poate introduce devizul, o amenajare de punere in valoare, nu design de interior, amenajarile tarifandu-se separat.
Acesta este doar un exemplu. De aici fiecare poate sa mai mearga in jos sau in sus cu pretul si calitatea. Daca o luam pe mp rezulta la 32.5 eu/mp. Cand ar auzi cineva aceasta suma se va speria bine-nteles. Insa nimeni nu stie care este munca reala in spatele unui proiect, bine-nteles bine facut, de calitate si valoare arhitecturala. Acest subiect se va putea trata si discuta oricand cu orice arhitect. Exemplificarea proiectelor poate fi graitoare de la sine.

Odata cu stabilirea pretului, practic s-a trecut peste cel mai greu hop..., de aici contracul si etalizarea lucrarilor si a preturilor nu ar mai trebui sa intampine divergente.

Vreau ca fiecare om sa inteleaga urmatorul aspect:

Exista un sistem al demersurilor in aceasta ramura si nu numai: Totul pleaca de la o IDEE. Apoi ne gandim cu ce MATERIALE si ce TEHNOLOGIE folosim ca sa o putem materealiza. IDEEA + MATERIALELE + TEHNOLOGIA dau nastere unui ESTETIC. ESTETICUL genereaza un AMBIENT. AMBIENTUL provoaca ATITUDINI, iar aceasta din urma genereaza COMPORTAMENTE UMANE.

Cum vrem sa traim ? Cat ne intereseaza de propria noatra persoana ? Sau de copii nostri ? Dar de sanatatea mintala si sufleteasca ? Investim sau irosim un ban ? Ce alegem ? ...

... cu respect pentru banii beneficiar-investitorilor si respect pentru meserie ...